Sari la conținut

Mirela Retegan lansează Campionatul naţional de joacă

Peste 10.000 de părinţi români se vor întâlni în toamna asta cu Mirela Retegan, Antrenorul Părinţilor și fondatoarea trupei Zurli, care lansează Campionatul național de joacă, o serie de workshopuri destinate părinților.

Ce poți învăța în trei ore de antrenament intensiv de joacă? Cum să transformi un moment de tensiune şi nervi într-unul de amuzant. Unde să găseşti resurse când simţi că nu mai ai nicio idee şi bateriile tale sunt descărcate. Cum să-ţi pui mâinile în șold şi să te bucuri de un copil sănătos decât să-ţi pui mâinile în cap şi să te enervezi că e prea încet, prea dezordonat, prea neatent, prea mofturos. Cum să-i câştigi atenţia copilului tău şi cum să o menţii fără să dai mereu ordine şi comenzi.

Mirela Retegan a pregătit un program prin care îi învaţă pe părinţi jocuri care să-i salveze din cele mai dificile sau plictisitoare situaţii. Antrenorul Părinţilor le învaţă pe mame cum să coboare de pe tocuri şi să între în tenişii copilului. Face demonstraţii pe viu cum pot taţii de la înălţimea lor să se întindă la nivelul ierbii şi să vadă lumea cu ochii copiilor lor. Un tătic ce se joacă e mai interesant decât orice tabletă, iar o mamă care ştie să spună o poveste potrivită copilului este mult mai urmărită decât orice desen animat.

Dup cele 3 ore de antrenament intensiv de joacă, pleci acasă cu un caiet de jocuri, o super experienţă şi un CD scos în ediţie limitată cu jocuri de jucat în trafic.

Campionatul de joacă porneşte în forţă în 7 oraşe mari din România:

• Bucureşti, 2 octombrie
• Bacău, 8 octombrie
• Constanţa, 9 octombrie
• Iaşi, 16 octombrie
• Braşov, 28 octombrie
• Timişoara, 5 noiembrie
• Cluj-Napoca, 8 noiembrie

Preţul unui bilet este de 35 de RON. Biletele s-au pus în vânzare pe www.eventim.ro

Sălile în care vor avea loc întâlnirile vor fi anunțate în a doua parte a lunii septembrie. După ce ați rezervat locul și ați cumpărat biletul, înregistrați-vă pe site-ul mirelaretegan.ro, pe pagina de Antrenorul Părinților , în spațiul dedicat orașului vostru și lăsați datele voastre: nume, prenume, oraș, adresa de e-mail și număr de telefon. Veți intra astfel în baza noastră de date și vom comunica mult mai ușor.

Informaţii suplimentare găsiţi pe: antrenorulparintilor.mirelaretegan.ro
Tel. 0728295872

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!