Sari la conținut

Ce nu-ţi spune nimeni înainte de a avea al doilea copil

Îţi doreşti mult un al doilea copil. Te uiţi cu jind, dar şi cam speriată, la mamele cu un bebeluş în braţe şi încă un copil jucăuş pe lângă ele. Ai vrea şi tu şi crezi că ai calculat tot – ajutorul suplimentar de care ai nevoie, ce faci cu serviciul, ce faci cu copilul mai mare şi cum ai grijă de impactul emoţional asupra lui.

Sunt însă lucruri pe care nu le observi doar privind o familie cu doi copii şi nici nu îţi poţi închipui cât sunt ele de profunde ca impact până când nu ajungi în situaţia cu pricina. 

Te vei simţi foarte vinovată

Ai iubit primul copil mai mult decât ţi-ai fi putut imagina că vei putea iubi pe cineva. Dar uite, acum, că ai un alt bebeluş în braţe, vei prefera să petreci timp cu acesta. Vei prefera să acorzi mai mult timp nevoilor lui. Vei prefera să îl pupi pe el. Şi asta te va face să te simţi extrem de vinovată

Timpul tău va dispărea

Ţi s-a părut că nu ai avut timp până acum? Să vezi cu doi copii cum timpul tău va fi înghiţit de o gaură neagră. Şi dacă vei îndrăzni să faci un dus te vei simţi vinovată. Pentru că ambii copii, trebuind să te împartă, simt oricum că petreci prea puţin timp cu ei.

►Citește și 7 lucruri care ti se pot intampla cand devii mama a doua oara.

Experienţă anterioară pare uitată

Te-ai gândit, desigur, că acum nu mai eşti mamă începătoare, că va fi mai simplu. Este adevărat, poate că vei acorda mai puţină atenţie întrebării – ce scutec să aleg? Dar lucrurile importante se simt exact la fel – alăptarea este dificilă, orice problemă de sănătate te aduce în stare de panică etc.

Părerea lumii începe să conteze mai puţin

Nu te va mai interesa prea tare ce cred ceilalţi despre alăptatul tău în public, nu te va mai interesa ce cred ei despre ce să poarte copilul tău pe cap şi grijă că îi vei deranja pe cei din jur atunci când vreunul dintre copiii tăi plânge este ultima de pe listă.

Purtarea bebeluşului

Dacă la primul copil puteai alege dacă să porţi sau nu bebeluşul la al doilea devine o necesitate. Altfel cum să fii mereu prezentă dar să ai şi bebeluşul în permanentă cu tine? Se ştie, bebeluşii vor în braţe aproape tot timpul. Şi aceasta este soluţia.

Ai nevoie de ajutor

Chiar ai nevoie de ajutor. Trebuie să te poţi baza pe cineva să vină să preia unele din lucrurile pe care le ai de făcut. Altfel frustrările ambilor copii, dar şi stresul tău că nu poţi să-I ajuţi aşa cum ţi-ai dori, vă vor face viaţa un calvar.

►Citește și De ce sunt mamele mereu obosite. Chiar şi atunci când dorm

Mai puţine lucruri, mai multă planificare

La primul copil aveai nevoie neapărat cu tine de un dulap întreg cu lucruri la fiecare ieşire din casă. Dacă ai face la fel şi cu al doilea nici nu ai mai putea ieşi deloc. Aşa că devii foarte planificată. Şi nici nu mai ai pretenţia să le satisfaci, mereu, orice dorinţă. Să faci faţă la strictul necesar  este mai mult decât suficient.

Nu vei mai fi aşa de strictă cu regulile

Până la al doilea copil nu l-ai fi lăsat pe primul la tv în ruptul capului. Acum te bucuri că ai o jumătate de oră de linişte ca să îl poţi adormi pe bebeluş. Nu vrea să mănânce supa? Nici n-ai timp să insişti să o facă. Şi castraveţi cu mămăligă goală sunt bune. Vedeţi voi la masa următoare ce faceţi.

Eu mereu am fost de părere că al doilea copil te face o mamă mai bună şi pentru primul – eşti mai puţin cu ochii şi gura pe el, eşti mai tolerantă dar în acelaşi timp şi mai fermă în ce se poate şi ce nu se poate face. Voi ce credeţi?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!