Sari la conținut

Câteva lucruri de care te poţi bucura înainte de naşterea copilului

Ţi se pare că sarcina este o perioadă lungă care nu se mai termină şi de abia aştepţi să ţii bebeluşul în braţe? Este de înţeles. Sarcina nu este deloc o perioadă confortabilă. Cu toate acestea sunt câteva lucruri de care le poţi face acum şi câtora mai târziu le vei duce dorul. De exemplu:

Să stai singură la baie

Ştiu, pare o banalitate, ceva de la sine înţeles. Nu însă şi dacă ai copii. Pentru că nu îţi va arde de duş când îl vei auzi pe bebe plângând. Iar mai târziu, când va începe să meargă, poţi să fii sigură că va fi în baie cu tine ani de zile la rând, indiferent ce ai tu de gând să faci acolo.

Să tragi un pui de somn

Sigur, nopţile nu mai sunt ce au fost – sunt chinuitoare şi parcă nicicum nu găseşti o poziţie acceptabilă. Dar încă mai poţi trage un pui de somn la orice oră, dacă eşti acasă şi ai chef. Sau poţi sta în linişte, să te relaxezi, când îţi face plăcere.

Să mănânci când şi cum îţi place

Mulţi ani după apariţia copilului nu vei mai reuşi să mănânci cum trebuie. Rar vei ajunge să mănânci o mâncare la temperatura potrivită şi în ritmul pe care îl vrei. Cel mai probabil vei mânca în grabă o mâncare deja rece. În plus, dacă ai plăceri vinovate, va trebui să renunţi la ele. Nici gând să ţii în casă o pungă de chips-uri sau o sticlă de coca-cola dacă vrei să-ţi înveţi copilul să mănânce sănătos.

Să te uiţi la un film

Ce plăcere, să vezi un film de la un capăt la altul fără întrerupere! Nu ţi se pare nimic extraordinar în asta? Ei bine, bucură-te acum, cât mai poţi. Vor urma ani în care nu vei vedea decât desene animate şi reclame cât încape.

Să petreci timp cu partenerul

Este minunat să poţi ieşi cu persoana la care ţii, să poţi sta de vorbă, să te ţii de mână sau orice altceva fără să te întrerupă cineva. Sunt momente pe care să le preţuieşti pentru că rar veţi mai fi în doi sau cu gândurile intreptate unul spre altul de acum înainte.

Să te bucuri de casă

Este frumos să ai o familie, dar uneori îţi vine să te ascunzi, să ai un loc numai al tău şi nu vei mai avea unde. Aşa că bucură-te acum de casa ta. Fie ca o cureţi şi înfrumuseţezi, fie că te ascunzi pur şi simplu în ea, bucură-te de aceste momente. 

Ai grijă de tine

Serios. Chiar dacă ţi se pare că te mişti prea greu şi nici nu arăţi extraordinar. Mergi la înot, la cosmetică, la cumpărături. Răsfață-te cât cuprinde, vei avea ani de zile în care te vei considera în regulă dacă ai reuşit să te speli pe cap la timp. 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!