Cuvântul ăsta, soacră adică, parcă are din start o conotație oarecum negativă. Motiv pentru care eu de câte ori am vorbit despre soacră am numit-o mama lui, nu soacra mea. E un om minunat și parcă n-am putut niciodată să-i spun soacră.
Deci Mama lui B, ăsta i-a fost și-i este numele când vorbesc despre ea, la persoana a III-a adică. Dar marea mea problemă a fost mereu cum o strig. Că parcă oricum aș fi dat-o eu, nu-mi era deloc la îndemână. Știu multe persoane care li se adresează soacrelor cu ”mama”. Bravo lor, mă bucur că pot face asta. Dar eu nu pot. Nu-mi iese neam, mi-e tare peste mână. Și nici bărbatului. Nu-l văd să-i spună vreodată în viața asta ”mamă” maică-mii.
►Citeşte şi Ce ne facem cu mama soacra?
Cum spuneam, Mama lui B e un om foarte fain, iubitul cumnatei mele îi spune pe nume. Z adică. M-a rugat să-i spun și eu la fel. Pe nume. Dar nah, eu fac parte din generația crescută cu ”dumneavoastră” și ”dumneata”. Nici mamei mele nu-i spun tu, cum aș putea să-i spun mamei lui? Deci a picat imediat și varianta asta.
(…)
Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
