Sari la conținut

Primăria din Paris a decis înlocuirea formulei „mamă și tată” cu „părinte 1 și părinte 2” în actele de stare civilă

Consiliul Local din Paris a decis ca actele oficiale de stare civilă să țină cont și de „familiile homoparentale. Conform „Le Parisien”, măsura a fost adoptată în unanimitate de consilierii prezenți şi prevede înlocuirea formulei tradiționale „tată” și „mamă” cu „părinte 1” și „părinte 2”. Canada a luat deja această măsură, dar Parisul este primul oraș francez care adoptă acest tip de documente oficiale.

Decizia a fost luată pentru a pune capăt „discriminării cuplurilor homosexuale, care reprezintă în prezent doar puțin peste 3% din uniunile din Franța, potrivit INSEE”, scrie „Le Parisien”. În motivarea deciziei se arată că „e anormal ca platforma administrației să nu permită părinților care trăiesc în cupluri de același sex să facă cereri administrative, ca și ceilalți părinți”, iar „aceasta reprezintă o încălcare a egalității de drepturi în fața administrației”.

„După legea din 2013 privind căsătoria pentru toți, cuplurile de același sex care doresc să facă demersuri administrative legate de paternalitate nu dispun de formulare adaptate situației lor, pentru că pe actele de stare civilă în care sunt menționați părinții, rubricile existente indică doar «tatăl» și «mama».

În unele municipalități însă, documentele școlare sau extrașcolare (cantina, after school, etc.) s-au schimbat deja, fiind completate cu «părintele 1» și «părintele 2». La fel ca la SNCF (n.r. – Căile Ferate franceze) unde formularele de carduri pentru întreaga familie conțin, din 2010, cuvintele «părinte 1» și „părinte 2»”, precizează Le Parisien.

Sursa foto: Free pik
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!