Sari la conținut

6 moduri simple prin care poţi dezvolta inteligenţa copilului

Deşi celebrul scriitor Ernst Hemingway spunea că „Fericirea oamenilor inteligenţi este lucrul cel mai rar pe care l-am întâlnit vreodată”, trebuie să recunoaştem că noi, părinţii, suntem tari mândri când avem motive să ne lăudăm cu micuţii noştri şi ne dorim din inimă să crească adulţi inteligenţi şi de succes. Este în firea noastră, aşa că nu suntem de condamnat, nu?

Cum ne putem ajuta copilul să se dezvolte la capacitate maximă? De ce anume trebuie să îl ţinem departe, pentru a nu-i inhiba inteligenţa? Iată ce trebuie să ştiţi şi de ce sfaturi trebuie să ţineţi cont!

Creierul copilului se dezvoltă prin varii experienţe senzoriale şi prin multiple exerciţii. Văzul, mirosul, auzul, simţul tactil şi gustativ sunt de mare ajutor dezvoltării inteligenţei copilului. Este esenţial să îi oferim copilului diferite experienţe senzoriale de la o vârstă cât mai fragedă, ajutându-l să identifice şi să diferenţieze lucrurile din mediul înconjurător. Mai mult, dezvoltarea aptitudinilor cognitive şi motorii este un alt capitol esenţial de care trebuie să ţinem cont.

Cum ne putem ajuta copilul să crească inteligent?

Ţinându-l departe de TV – Academia Americană de Pediatrie susţine cu tărie că bebeluşii şi toddlerii nu ar trebui lăsaţi sub nicio formă să se uite la televizor. Nu doar că privitul la TV nu va stimula sub nicio formă dezvoltarea creierului copilului (inhibând dezvoltarea aptitudinilor cognitive ale bebeşului), ci va determina irosirea timpului preţios care ar putea fi folosit pentru dezvoltarea inteligenţei copilului. Aşa că, în loc să ne lăsăm copilul să privească liniştit la televizor, mai bine ne folosim de acel timp pentru a ne implica în diverse activităţi fizice care să îl determine să se mişte şi şi gândească. Simplul joc de a rostogoli mingea va îmbunătăţi aptitudinile de coordonare ale bebeluşului, ajutându-l în acelaşi timp să se distreze.

► Citeşte şi O altfel de abordare despre cum să NU-i interzici copilului televizorul

Interacţionând cât mai mult cu el -  Conform oamenilor de ştiinţă, interacţiunea constantă cu bebeluşul îl ajută să îşi îmbunătăţească semnificativ dezvoltarea creierului. Îmbrăţişările, jocul, exprimarea dragostei, ajuta la stimularea creierului micuţului. Cu cât interacţionezi mai mult cu bebeluşul, cu cât vă legaţi emoţional mai tare, cu atât ajuţi la dezvoltarea aptitudinilor de gândire şi îl ajuţi pe micuţ să se simtă mai în siguranţă şi mai sigur pe sine.

Alăptându-l până la doi ani (dacă este posibil)  - Studiile arată că alăptarea creşte IQ-ul copilului cu cel puţin 5 procente, comparativ cu hrănirea pe bază de formulă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni, cu continuarea alăptării împreună cu mâncăruri complementare adecvate, până la vârsta de 2 ani sau peste, cu menţiunea că ar trebui iniţiată în prima oră de naştere. Aşa că, dragă mamică, dacă ai lăptic şi poţi, continuă până la doi ani!

► Citeşte şi Care este vârsta potrivită pentru înţărcare?
► Citeşte şi Alaptarea la cerere creste IQ copilului

Punându-i muzică instrumentală – Muzica poate ajuta la dezvoltarea memoriei, a atenţiei şi a capacităţii de a învăţa. A învăţa copilul să cânte la un instrument îl poate ajuta la dezvoltarea abilităţilor de gândire, de a jongla cu numerele şi de a se orienta spatial. Este recomandat ca cei mici să înceapă cu pianul, însă orice instrument poate fi de ajutor.

► Citeşte şi Muzica si bebelusii

Familiarizează-l de timpuriu cu lumea cărţilor - Nu este niciodată prea devreme să îl ajuţi pe copilul tău să iubească cărţile. Îi poţi citi cât este în burtică, în prima zi din viaţă sau la câteva luni. Poţi citi chiar şi articole sau cărţi care nu sunt neapărat de interes pentru el, important este să te audă vorbind, să se familiarizeze cu limba, să audă cuvinte noi. Pe măsură ce creşte, îi poţi arăta desene din cărţi şi îi poţi explica tot ceea ce priveşte.

► Citeşte şi Cum învăţăm copilul să iubească lectura? Am descoperit cele mai potrivite cărţi

Creează provocări pentru bebeluşul tău

Este important să îi creezi micuţului obiective potrivite vârstei sale. Foloseşte-te de obiecte precum cubuleţe, forme şi mingi pentru a crea jocuri amuzante. În funcţie de vârsta pe care o are, îl poţi stimula pe micuţ să înveţe numere, forme şi culori prin activităţi simple.
Învaţă-l pe copil prin exempla personale. Cântă, joacă-te, colorează tu în faţa lui şi îi vei stârni interesul. Plimbă-te, aleargă, ieşi în parc, fii incântată de ceea ce vezi şi de ceea ce faci şi îi vei atrage atenţia micuţului care învaţă prin imitare.

► Citeşte şi 10 jocuri pentru bebeluşi care ajută la dezvoltarea intelectuală

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!