Sari la conținut

Și-a surprins bona alăptându-i copilul. Scuza ei? „Îți țin copiii departe de chimicale”

Fericită că a găsit o bonă căreia îi poate lăsa fetița adoptată în îngrijire în propria casă, o mămică din SUA a rămas șocată când, după două luni de colaborare, a ajuns mai devreme în casa bonei și a găsit-o alăptându-i copilul.

Mămica a povestit în rubrica de sfaturi a unui site cât de încântată a fost la început, când a găsit bona potrivită pentru fetița ei adoptată. Lucrând full time, femeia nu își putea permite să stea permanent cu copilul, așa că cea mai bună soluție a fost să găsească o bonă care să se ocupe de micuță. Așa că, atunci când a întâlnit-o pe cea care s-a oferit să îi ia fetița în îngrijire chiar în propria casă, unde se ocupa și de cei doi copii ai ei de-o vârsta apropiată cu micuța, femeia nu a stat pe gânduri. Un lucru i-a displăcut, însă: când mămica i-a înmânat bonei formula de alăptare, aceasta din urmă i-a răspuns: tu chiar îi dai copilului porcăria asta?

Trecând peste acest mic incident, fiind absolut convinsă că bona a înțeles că altă soluție nu există, mămica și-a lăsat liniștită copilul în grija ei.

Numai că... după aproximativ două luni aparent absolut excelente de colaborare, mămici s-a întors mai repede de la muncă și nu mică i-a fost surprinderea când, ajungând în casa bonei, a găsit-o pe aceasta alăptându-i copilul. 

I-am smuls copilul din brațe și am întrebat-o dacă nu cumva e nebună, a povestit mama, disperată.

Mai bine mi-ai mulțumi că îți țin copiii departe de chimicale, în loc să te stresezi atât, a fost răspunsul bonei.

Problema pe care o ridica mama fetiței, pe site-ul respectiv, era vizavi de atitudinea pe care trebuie să adopte față de bonă. Nu iau în calcul sub nicio formă să îmi mai duc copilul la ea, dar nu știu cum să procedez: să o reclam companiei-umbrelă care mi-a recomandat-o și pe care o plătesc direct sau să îmi spun povestea în social media, astfel încât și celelalte mămici să fie mai atente, pe viitor?

Ce i s-a răspuns? Înțeleg că bebelușul nu are nicio problemă de sănătate, în urma acestui incident, dar consider că bona ar trebui reclamată companiei-mamă. E vorba de încredere: nu mă poți asigura că vei face tot ceea ce îți stă în putere pentru ca bebelușul să fie bine, iar cum ies pe ușă să îmi crești copilul făcând lucruri cu care eu nu sunt de acord.

► Citește și Am alăptat copilul altei mame

Tu ce părere ai? Ai greșit bona cu pricina? Specialiștii spun că, oricât de sănătos ar fi laptele matern în comparație cu formula, dacă este al altei mame nu trebuie oferit, deoarece:

  • Laptele este diferit, din punct de vedere nutrițional, pe măsură ce copilul crește – într-un fel e laptele mamei în primele zile de la naștere, altfel este după 6 luni. Acesta se adaptează astfel încât să îi ofere micușului grăsimea și nutrienții de care are nevoie, în funcție de vârstă. Deci, este importantă vârsta copilului natural și a celui alăptat, adoptat.
  • Laptele este diferit, din punct de vedere nutrițional, în funcție de sexul copilulu - compoziția laptelui mămicii de băiețel conține cu 25 % mai multe calorii decât al mamei de fetițe, deoarece, spun cercetătorii, bebelușii băieți au nevoie de un lapte mai consistent, pentru a crește puternici. Nu se știe, însă, ce se întâmplă în cazul gemenilor fată și băiat.
  • Alăptarea aduce cu sine atașament emoțional
  • Nu poți ști cu adevărat istoricul medical al persoanei care alăptează – existând riscul transiterii unor boli sau infecții către copil.

    ► Citește și Cele 7 minuni ale laptelui matern

Sursa

Foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!