Altă zi grea. Afară a plouat fără oprire. De fapt, mint. Când s-a oprit, bătea vântul de-l simțeai și-n casă, cu geamurile-nchise. Știu, termopane ieftine, dar pe astea le avem, cu astea defilăm. Era să zic ”decolăm”. Doar la concedii îmi stă mintea, așa bine m-am simțit în vacanță. Deși, m-am gândit, pentru mine toată viața e practic o vacanță, nu e ca și când merg la vreun serviciu sau ceva. Însă, în concediu, diferența a fost că am stat mai mult cu amândoi iubiții mei, de la mare la mic. Mai ales, mare. Că mi-e dor și de el, deși nici timp nu prea mai am să îi zic.
O zi grea. Cu neieșit din casă, vorbit doar cu tanti de la Mega și cu doi curieri grăbiți. Pe unul l-am lăsat iar singur în ușă, căci copilul a început să plângă în pat, fix atunci. Ca multe alte ”fix atunci-uri”, când tu faci deja ceva, iar lui îi trebuie altceva. Să se agațe de gâtul tău când tocmai citeați dintr-o carte. Să citească dintr-o carte când tocmai voiați să vă culcați. Cunoașteți.
(...)
