Sari la conținut

8 motive pentru care trebuie să îți faci timp pentru povești

Îți amintești care era personajul preferat în copilărie? Te-ai gândit vreodată că poveștile pe care le auzeai la grădiniță sau de la părinți, înainte de culcare, au contribuit la ceea ce ești acum?

Specialiștii în educație timpurie susțin că poveștile pe care le auzim încă din primul an de viață au o influență puternică în dezvoltarea cognitivă, socială, emoțională, în formarea viziunii asupra lumii.

Există cel puțin 8 motive pentru trebuie să continuăm să citim povești copiilor noști, oricât de obosiți și ocupați am fi, iar Alexandra Dascăl, Manager Educațional Acorns Nursery ne-a ajutat să le descoperim.

1. Dezvoltă calități morale

Personajele preferate îi inspiră pe copii. De multe ori îi suprindem imitându-le. Prin povești, copiii primesc exemple morale consistente, ce includ calități precum înțelepciune, curaj, onestitate etc.

2. Cititul îmbunătățește comunicarea verbală

Simpla ascultare a poveștilor ajută la familiarizarea copiilor cu limba, precum și la învățarea de noi cuvinte și fraze. Aceasta este, de asemenea, o modalitate foarte bună de a învăța cuvinte noi și reguli de pronunție.

3. Îmbunătățește abilitățile de ascultare

Trebuie să recunoști că menținerea atenței copilului tău asupra unei activități este o provocare. Povestindu-le, copiii devin mai atenți, mai dornici să asculte și să înțeleagă. Primele încercări îți vor pune ție răbdarea la încercare pentru că e posibil să vorbească mai mult decât să asculte.

4. Încurajează creativitatea și imaginația

Ascultarea unei povesti ajută un copil să-și imagineze personajele, locurile, acțiunea etc. De asemenea, aceasta îmbunătățește creativitatea, stimulându-le ideile și gândirea liberă.

5. Antrenează memoria

Memoria nu se moștenește, ci se antrenează. Din primii ani de viață. După ce terminăm de citit, putem recapitula împreună cu copilul câteva întâmplări cheie, iar peste câteva zile îl putem acompania în rememorarea poveștii. Va fi distractiv să descoperi propria imaginație își pune amprenta asupra povestirii.

6. Îi învață să pună întrebări

Uneori, copiii ezită să pună o întrebare, chiar dacă mintea lor este plină de curiozitate. Poveștile îi deprind pe copii cu modul corect de a pune întrebări. De asemenea, dialogul personajelor îi învață și pe ei regulile de dialog. Citirea și ascultările regulate le pot face și mai bine oratori.

7. Contribuie la dezvoltare personală, socială și emoțională

Povestirile despre diferite personaje care se confruntă cu situații dificile îi pot ajuta să caute și ei soluții ale dificultăților pe care le întâlnim zi de zi. Ai observat că în multe povești durerea și suferința sunt prezentate ca o parte a vieții, la fel de mult ca și fericirea și bunăstarea? Poveștile îi ajută pe copii să devină bine ”echipați” pentru a face față vieții.

8. Cunoașterea și înțelegerea lumii și a altor persoane / culturi:

Majoritatea copiilor își trăiesc copilăria într-un mediu destul de limitat, însă poveștile le pot arăta locuri îndepărtate, oameni și culturi diferite și situații care pot învăța, le pot extinde și îmbogăți universul.

Povestirile nu dezvoltă doar alfabetizarea copiilor, ci transmit valori, credințe, atitudini și norme sociale care, la rândul lor, modelează percepțiile copiilor asupra realității.

Dacă ești în pană de idei, iată câteva propuneri noi și foarte educative pentru copilul tău:

1.    Mog, pisica uitucă (autor: Judith Kerr)
2.    Erus și Valea Răbdării (autor: Alec Blenche)
3.    Cartea curajului (autor: Adina Rosetti)
4.    Mami, mă vei mai iubi? (autor: Catherine Leblanc)
5.    Unul pentru toți, toti pentru unul! (autor: Brigitte Weninger)
6.    Găina care nu voia să renunțe (autor: Jill Tomlinson)
7.    Supărarea lui Arthur (autor: Hiawyn Oram)
8.    Lindbergh. Povestea unui soricel zburator (autor: Torben Kuhlmann)
9.    Odiseea lui Ollie. (autor: James Joyce)
10.    Procesul limonadei (autor: Jacqueline Davies)
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!