Sari la conținut

Cât de curajoasă sunt dacă îmi vaccinez copilul?

Până astăzi, am crezut despre mine că sunt o mare curajoasă. Astăzi, însă, când am dus copilul la grădiniţă, în prima zi lui la grădiniţă, mi-a trecut. Îmi tremură vocea, cred că şi sufletul, când am urcat cu David pe scările casei frumoase în care se va juca, va mânca, va dormi, va râde, se va bucura, de acum înainte, câteva ore pe zi. Copilul a recunoscut imediat grădiniţă şi s-a dus direct la jucării, de unde şi-a luat o macara, iar de acolo la bucătărie, în căutare de biscuiţi. A rămas cu Adina, îi vom spune Nina, una dintre educatoare.

Să plec?, am întrebat.
Da, cred că da.
Pa-pa, mi-a spus micuţul şi mi-a făcut din mână.

Am intrat cu un copil în braţe şi am ieşit cu un borcan în mâini. Un borcan în care aveam o scrisoare de la doamnele educatoare. O scrisoare care se încheie aşa: „ şterge-ţi lacrimile şi continuă-ţi ziua ca şi cum ar fi cea mai curajoasă”.
Până nu ai un copil al tău, crezi că eşti cel mai tare, cel mai viteaz, cel mai înţelept şi mai cu capul pe umeri.

După ce devii părinte, îţi dai seama că cel mai mult, din acel moment înainte, îţi vei dori să fii cu adevărat curajos.
Curajos să iei cele mai bune decizii şi să fii cel mai bun părinte pentru copilul tău. Curajos să nu te panichezi şi să nu plângi când e o situaţie gravă. Curajos să faci cum simţi, cu gândul că faci bine. Curajos să ai încredere că e dreptul tău să iei decizii pentru puiul de om căruia i-ai dat viaţa. Curajos să îţi vaccinezi copilul, dacă crezi că asta e bine. Curajos să îl duci la grădiniţă de la 1 an şi 6 luni, dacă asta îţi doreşti pentru el. Curajos să îl laşi la desene animate sau să îi interzici accesul la noile tehnologii. Curajos, chiar, să îi dai vreun pătrăţel de ciocolată, când crezi.

E greu însă să dai dovadă de atâta curaj când eşti bombardat de atâţia “cunoscători” (mai mulţi decât oameni de ştiinţă), când nu mai ai încredere în medici, când pediatrii se ghidează, parcă, două manuale diferite, când sistemul de sănătate este mai şubred decât un copac putrezit, când cei din jurul tău îţi dau sfaturi de pe Internet şi tu tinzi să cauţi remedii tot pe Internet sau pe forumuri, în loc să mergi la doctor, când diagnosticul se pune pe grupuri secrete de „mămici & burtici”, când dezinformarea este mai acută că niciodată şi e la tot pasul, când articolele fără baza ştiinţifică devin virale şi te sperie de nu mai poţi închide un ochi. E cumplit de greu să crezi despre tine că eşti un părinte curajos şi bun când ţi se pune la zid orice decizie, chiar de către oameni care nu sunt părinţi, orice decizie în parte – de la alăptat la vaccinat şi de la diversificare la sistemul de purtare.

Până să am eu copilul meu, mă interesau doar la nivel de ştire informaţiile despre vaccin, vaccinare, epidemii. Odată cu 4 aprilie 2015, totul s-a schimbat. Şi, dacă e ceva ce mă înspăimântă, de când sunt mama, este fix acest subiect. Am ales pentru copilul nostru să îl vaccinăm şi ştiu că nu ne-a fost uşor să alegem asta şi mai ales să suportăm reacţiile celor care sunt împotriva. Nu e dreptul meu să judec părinţii care aleg să nu îşi vaccineze copiii. Fiindcă nu sunt medic şi nici cercetător, ca să fac asta. Ştiu însă că am ales pentru copilul nostru aşa cum am crezut noi de cuviinţă. Cu încredere în medici şi cu speranţa că e bine aşa, în pofida valului de păreri contră, multe neavizate. Poate e un act de curaj alegerea noatra, poate e unul de normalitate. Probabil că nu vom afla decât peste mulţi ani.

(…)

Citește mai mult pe oanabotezatu.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!