Sari la conținut

Ce ar trebui să îi preocupe pe părinți legat de dinții copiilor lor – Interviu cu Dr. Anca Oltean

– Mami, toți copiii de la școală râd de mine că mi-au căzut doar 3 dinți până acum și fac imediat 8 ani.

– Cine sunt acei ”toți”?

– Vreo 2 băieți.

Când l-am dus acum câteva luni la dentist să ne ocupăm de o carie la o măsea din cele de lapte n-a fost așa dramă. De fapt nu a fost dramă deloc, asta și pentru că l-am tot dus în vizite de împrietenire de-alungul timpului și pentru că înainte de ”marea operațiune” i-am explicat sincer și fără ascunzișuri ce urma să se întâmple. După o traumă din asta stomatologică trăită în copilărie am promis că ai mei copii se vor duce cât se poate de relaxați la dentist. Am început și cu Sara vizitele la dentist, dar suntem încă în faza în care îi dă doctoriței maxim un rânjet cu toți dinții la vedere, de la mine din brațe.

► Citește și Specialistul ne explică: Ortodonția în copilărie - colaborare stransă între părinți și medic

Am vorbit puțin cu doamna dr. Anca Oltean, medic primar ortodont, despre care sunt cele mai dese motive de îngrijorare ale părinților când vine vorba de dinții copiilor lor, care sunt cele ale medicilor dentiști, despre vârsta optimă la care e bine să începem vizitele la stomatolog și multe alte subiecte din același registru.

Care sunt cele mai dese cauze de îngrijorare ale părinților când vine vorba de dinții copiilor lor?

Cele mai comune îngrijorări ale părinților au legături cu dinții care întarzie să apară pe arcade, pentru o perioadă mai mare de timp. Este vorba de erupția întarziată care poate fi întâlnită atât în dentiția temporară, cât și în cea definitivă. Apoi sunt anomaliile cu diferențe foarte mari, vizibile, între cele două arcade dento-maxilare: dinții de iepuraș, cum se numesc în limbajul părinților. Și aceasta destul de târziu, pentru că atunci când sunt foarte mici copiii sunt simpatici cu acest aspect și vorbesc amuzant. Abia mai târziu, când apar probleme de pronunție încep îngrijorările părinților.

(...)

Citește mai mult pe cristinaotel.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!