Sari la conținut

Ce înseamnă „prea cald” pentru a-ți scoate copilul afară?

Vara poate fi atât de distractivă, dar poate fi și foarte calduroasă, iar anul acesta, din cauza pandemiei de COVID-19, copiilor nu le este permis accesul în spațiile de joacă închise, cu aer condiționat. Așadar, mulți părinți își vor petrece activitățile în aer liber, în ciuda temperaturilor foarte ridicate.

Cu toate acestea, un val de căldură nu trebuie să însemne oprirea jocurilor în aer liber, însă părinții trebuie să fie mult mai atenți cu îngrijirea copiilor, sezonul acesta.

► Citește și: Băuturi sănătoase de vară, pentru bebeluși și copii

Iată ce trebuie să faci pentru a-ți proteja micuțul de temperaturile ridicate și pentru a-l menține în siguranță:

Fă-ți programul în funcție de puterea soarelui

Dacă ai copil mic care trebuie să iasă în aer liber sau vrei să-l plimbi cu căruciorul, trebuie să alegi un moment potrivit al zilei pentru a face acest lucru.

Centrul pentru Prvenirea și Controlul Bolilor (CDC) recomandă limitarea activității în aer liber, astfel încât să fie alese orele în care soarele nu arde așa tare, adică dimineața sau seara.

Academia Americană de Pediatrie (AAP) recomandă chiar să nu ieși cu copilul afară în intervalul orar 10:00-16:00.

Dacă plănuiești să mergeți la plajă, verifică mai întâi vremea și recomandările împotriva răspândirii COVID-19. Cea mai caldă zi a anului poate să nu fie cea mai potrivită pentru plajă, iar mulțimile trebuie evitate categoric, în acest moment.

► Citește și: Câtă înghețată îi dăm copilului și câtă mâncăm noi

Protecție solară pentru întreaga familie

Când ieși afară, asigură-te că ți-ai aplicat protecție solară. CDC recomandă un SPF de 15 sau mai mult (împreună cu o pălărie și ochelari de soare) aplicat cu 15 până la 30 de minute înainte de expunerea la soare. AAP recomandă să stai la umbră și să ai îmbrăcăminte din materiale adecvate temperaturilor crescute.

Nu folosi pături ca protectoare solare

Când razele soarelui sunt intense, părinții caută în mod natural modalități de a ține soarele departe de pielea bebelușului, însă specialiștii avertizează că practica obișnuită de a pune o păturică pe bebeluș îi poate crește drastic temperatura.

► Citește și: Tu... câte veri mai ai de petrecut alături de copilul tău?

Un experiment realizat de un ziar suedez a descoperit că, în momentul în care afară sunt 22 de grade, iar căruciorul bebelușului este acoperit cu o pătură, temperatura din interiorul căruciorului poate ajunge la 34 de grade, în aproximativ jumătate de oră.

Rămâneți hidratați

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, bebelușii sub 6 luni nu au voie să bea apă, dar copiilor mai mari ar trebui să li se ofere multă apă în zilele călduroase. Bebelușii care sunt alăptați vor dori să fie hrăniți mai des în timpul zilelor călduroase. Asta înseamnă că mămica trebuie să fie foarte bine hidratată.

► Citește și: Este periculos aerul condiţionat pentru copil? Care este temperatura ideală în camera copilului?

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!