Clar nu aș putea spune despre mine că am fost o mamă relaxată. Ba dimpotrivă, eram în stare să suflu și-n iaurt. La început sterilizam tot, călcam toate hainele de bebeluș, eram în stare, dacă aș fi știut cum, să sterilizez și aerul prin care trecea copila mea.
Încet-încet însă, am realizat că nu mă duc în direcția care trebuie. Și că dacă îmi cresc copilul într-un glob de sticlă nu va putea mai târziu să facă față vieții așa cum e ea, colectivității, mediului deloc steril în care va trebui să supraviețuiască. Să crească mare și sănătoasă.
Simțeam că fac icter numai când vedeam că pune mâinile pe tot felul de lucruri și apoi le bagă în gură. Cel mai tare am simțit că mă ia de la ficat când am prins-o că linge un pantof. Ăla a și fost momentul în care, după ce am făcut o criză (internă), am lăsat-o mai moale cu atât dezinfectat și mi-am promis că voi fi mai relaxată. Mi-am zis că doar așa își va dezvolta sistemul imunitar, luând contact cu microbii. I-am luat pantofii din față, dar azi un pic, mâine un pic, am învățat să mai renunț la câte o frică și să spun câte un da. La început mai timid, dar în timp tot mai hotărât.
(...)
