Sari la conținut

De ce orice părinte ar trebui să își ducă copilul la ortodont la 6 ani

Vorbesc din perspectiva unei persoane care a avut o viață întreagă dinții strâmbi și care a hotărât să și-i îndrepte abia după 30 de ani. Stau acum cu sârme în gură ca ăștia mici. Am acceptat trei extracții de dinți perfect sănătoși, merg regulat la controale și mă bucur să văd cât de repede se mișcă lucrurile. Per total, m-am adaptat repede și bine la noul stătut de purtătoare de brackeţi. Am pus deja pe tavă toată experiență mea cu brackeţii aici.
 
Principiul asta “mai bine mai târziu decât niciodata” e unul sănătos, dar cel mai bine rămâne să acționezi din timp!
 
Dacă s-ar fi știut la vremea mea toate câte se pot face astăzi pentru dinții copiilor și dacă aș fi cooperat și eu mai mult la purtarea aparatului mobil recomandat de medic, în loc să fiu căpriță, cum spunea mamă, alta ar fi fost situația acum.

Citeşte şi 19 lucruri pe care nu le știai despre dinții copilului tău
 
Măcar am învățat din greșeli și am hotărât să iau măsuri din timp cu Albert, băiețelul meu mare. Nu voiam să aibă bătăi de cap cu dinții strâmbi, așa cum am avut eu, să zâmbească mereu cu jumătate de gură sau să dezvolte cine știe ce probleme din pricina înghesuirii dinților.

După multe discuții cu ortodontul lui Albert, Dr. Bogdan Geamanu, același doctor care se ocupă și de dinții mei, am aflat niște lucruri pe care cred că toți părinții ar trebui să le știe.

(...)

Citeşte mai mult pe ruxandraluca.ro

Sursa foto: Pixaby


 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti