Azi, ieri, mâine, poimâine….cine mai știe ce zi este azi și ce am făcut ieri? De când începe luna iunie, parcă tot universul se răstoarnă cu picioarele în sus. Începe cu 1 iunie zi liberă, apoi serbări, întâlniri, evenimente, totul acum că apoi se intră în concediu. O alergătură continuă cu și fără copii.
Iunie, luna serbărilor
Prima serbare din viața copiilor mei a fost la Sala Palatului. Știam de mult, așa că planul inițial a fost să-mi iau o zi liberă de la birou, să stau acasă ca să ajung la timp, să nu mă stresez și să am loc de parcare.
În realitate, m-am dus la birou unde o sută de mii de lucruri mă așteptau precum aștept eu cafeaua de dimineață. Am plecat din Cotroceni cu o oră înainte de eveniment. Și am făcut 60 de minute ca să parcurg 5.5 km.
Am îmbătrânit o sută de ani în ora aia.
Vă amintiți întâmplarea de pe autostradă unde eram să rămân fără motorină și începusem să aberez? De 1 iunie a fost de o mie de ori mai rău. Intrasem în panică, tremuram toată iar fața îmi era împietrită pe ora de la ceas. Aveam impresia că minutele sunt secunde, că trec prea repede, prea repede…..
Mașinile nu mergeau, era un blocaj la Unirii, mai aveam 2-3 km și nu mai reușeam să mă mișc din loc. Aș fi zburat, aș fi alergat, aș fi făcut orice dar nu puteam. Eram acel punct minuscul într-un ocean de mașini, care staționau.
(...)
