Concediu în doi, păcat capital sau fericire supremă?
Oficial, am avut cel mai fain concediu de până acum.
Oficial, am avut cel mai fain concediu de până acum.
Ştiţi cum se tot spune că îţi trebuie o familie mare. Că, indiferent cât de puţin chef ai, odată ce te-ai apucat să faci un copil este musai să îl ai şi pe al doilea. Şi se înşiră...
Au venit Sărbătorile şi primii pe listele noastre de daruri au fost copiii. Le-am luat tot ceea ce am auzit şi am păstrat cu grijă în amintire că şi-ar dori. Le-am luat apoi cadouri altor...
Oare faptul că observăm acum o atât de mare creştere a anxietăţii şi narcisismului, a senzaţiei că nu poţi controla ce se întâmplă în viaţa ta nu vine din modul în care înţelegem...
Un studiu recent publicat a confirmat ceea ce intuiam şi noi – mamele sunt mult mai stresate decât taţii. Aşa că dacă ţi se pare că ţi se învârte capul de probleme în timp pe...
Suntem învăţaţi cumva să credem că fericirea ar depinde de lucrurile exerioare – dacă avem un soţ care este atent la noi şi ne împlineşte dorinţele, dacă suntem mulţumite cum se...
Noi ne creştem copiii diferit decât o făceau bunicii noştri. Nu există nicio îndoială aici. Stilul de viaţă este altul, oportunităţile şi dificultăţile la fel. Şi asta ne face să...
În fiecare zi, se scriu mii de articole despre psihologia mamei, despre tehnici de parenting, despre cum o femeie trebuie să-și acorde mai multă atenție dacă vrea ca cei din jurul ei să fie...
Nu există părinte, cel puţin în primul an de zile, când toată fericirea copilului pare să ţină de el, care să nu îşi dorească să aibă un copil fericit. Nu există efort care să ţi...
Acum, cand va scriu, unii dintre prietenii mei sunt plecati in excursie, peste oceane. Isi fac selfie-uri cu specialitati locale si viziteaza pietre celebre in toata lumea. Eu stau acasa si repet...