Sari la conținut

Când vorbim ca și cum copiii noștri ar fi surzi

Nu doar că vorbim de ca și cum copiii noștri ar fi surzi, dar, de multe ori, ne și comportăm de parcă ei ar fi orbi.

Îmi amintesc clar din copilăria mea momentele în care ai mei vorbeau între ei, sau cu alte persoane, despre mine ca și cum eu ori nu eram acolo, ori aș fi fost surdă. Ba mai mult, mai făceau și tot soiul de gesturi, din mâini, din priviri, arătând spre mine, de ca și cum eu nu vedeam.

Și, la un moment dat, deși știu clar cât de supărată uneori din cauza asta, m-am surprins și pe mine făcând asta cu fetița mea. Adică să vorbesc despre ea ca și cum ea nu ar fi fost acolo și nu m-ar fi auzit.

Discuțiile de genul ăsta, în care ignorăm faptul că lângă noi sau în imediata apropiere se află copilul, pot fi dintre cele mai diverse. Pot fi laude la adresa copilului, pot fi critici, pot fi discuții despre fricile lui, despre problemele lui, despre lucruri stânjenitoare pentru el. Dar noi, pentru simplu motiv că micuțul se uită în altă parte sau se joacă în acel moment, avem impresia că putem vorbi fără ca el să fie conștient de ceea ce spunem.

Ei bine, desigur, el aude tot. Și nu doar că aude, dar înmagazinează foarte bine ceea ce aude. Mai bine chiar decât atunci când îi spunem ceva în față, adresându-ne lui în mod direct.

 

(...)

Citește mai mult pe fricidemamici.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!