Nu cred să fi existat vreodată o declarație de dragoste mai frumoasă ca aceasta.
Fără să-mi fie clar ce caut la omul de lângă mine, în afară că-l visam înalt și brunet, n-am agreat niciodată oamenii posesivi, care sună interminabil la telefon, la care trebuie să raportezi unde ai fost, câți bani ai cheltuit și mai ales cu cine.
Poate că așa mi-a fost norocul să dau peste omul care nu mi-a pus niciodată la îndoială încrederea și mi-a dat toată libertatea de care am avut nevoie să fiu eu însămi.
Iar la schimb, și eu, la rândul meu, am făcut la fel.
În general nu-mi pasă ce fac oamenii din jurul meu, cu atât mai mult soțul care îmi spune exact programul zilnic. Mi se pare o pierdere de timp să mă apuc să-l verific, să văd pe unde umblă, cu cine vorbește și mai ales despre ce. Oricum, dacă aș fi avut asemenea preocupări nici nu mai eram împreună în acest moment.
Fiecare dintre noi avem nevoie de libertate ca de aer.
El a plecat în Grecia cu prietenii ani în șir, a ieșit în oraș cu băieții de câte ori a vrut și a stat atât de mult peste program că orice nevastă geloasă ar fi murit de inimă gândindu-se pe unde umblă atunci când spune că are întâlniri târzii.
