Sari la conținut

Oprește-te o secundă din a te plânge și uită-te la ei!

Da, da, despre iubirea vieții tale și despre rodul vostru, vorbesc!

Nu te plânge că el a adormit buștean înainte de a-i face baie copilului. Și nici că acoperă trei sferturi din pat.

Nu mai ofta atât că tu n-ai loc să te așezi, ca ți-au înghețat picioarele și nu ai cum să tragi pătura peste tine - o mișcare l-ar trezi pe pici.

Citește și: Să fii mamă înseamnă să...

Deschide puțin ochii și uită-te, mamă! Uită-te la ei! Nu ai loc în pat pentru că lângă tine sunt oamenii pe care îi iubești cel mai tare pe acest pământ! Uită-te la ei cum dorm. Cum respiră! E ceva mai bun ce ți-ai dori de la viața asta?! NIMIC! Absolut nimic!

Mâine nu te mai plânge că puiul vrea tot timpul plimbat în brațe! Exista vreun miros mai bun pe lume decât al lui? Adulmecă-i fiecare fir de păr, căci timpul trece ca vântul.

Te plângi că te-ai săturat de pijamale, de părul prins în coadă, de spălatul pe dinți în timp ce stai pe wc? Mai știi cât ai plâns din aceeași poziție? Mai știi cum te uitai la testele de sarcină, cum credeai că vezi a doua liniuță când nu era nici urmă de ea?

Citește și: Dragă tată, fă-i o poză soției tale! Fă-i poza acum, cu copilul. Mâine e prea târziu

Da, mamă dragă! Acum ești aici, obosită până la capătul puterilor și zici că niciodată nu a fost mai greu. Coboară cu picioarele pe pământ! Nu ai da viața de acum nici pe 10 vieți ca cea de dinainte! Știi că nu există iubire mai mare ca cea pentru piciul tău, știi ca niciun zâmbet nu a făcut să-ți fugă pământul de sub picioare așa cum o face al lui, de fiecare dată, știi că privirea niciunei iubiri nu te-a înălțat atât!

Știu, mamă dragă, e al naibii de greu și pare fără sfârșit, dar crede-mă, nu există fericire mai mare. De-abia poate sufletul s-o ducă și pe asta!

Citește și: Soțului meu, care a dat viață odată cu mine

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!