Sari la conținut

Soțului meu, care a dat viață odată cu mine

Mamele sunt cele dau viață. Ele țin sufletul în pântec 9 luni și ele îl aduc pe lume cum știu, cum pot, cum le reușește.
Tații, în schimb... tații participă la punerea sufletului în pantec și cam atât. Cam atât sau... sau poate fac aproape totul, apoi.


Îți mulțumesc, soțul meu, îți mulțumesc, proaspăt tati, că l-am adus pe lume amândoi pe fiul nostru.

Îți mulțumesc pentru sarcină.
pentru “îmbracă-te mai bine”.
pentru “îți aduc eu apă”.
pentru “pune-ți adaptorul pentru centură” și pentru “haide să ne întoarcem mai repede acasă, e târziu pentru tine!”.
Pentru “ești cea mai frumoasă”.

Îți mulțumesc pentru naștere.
Pentru că ai respirat odată cu mine, în contracții.
Pentru că ai învățat tu cum să reducem durerea.
Pentru că ai ascultat birthing affirmations pe întuneric, cu mine, în brațele tale.
Pentru că ai insistat să intri cu mine în sala de operații.
Pentru că m-ai privit pierdut, când m-ai văzut în acel scaun.
Pentru că te-ai temut pentru viața mea. Știu asta.
Pentru că m-ai strâns puternic de mână când am auzit împreună primul plânset al fiului nostru.
Pentru că piele pe piele s-a putut cu tine, când eu nu știam exact unde mă aflu.

Citește și: Dragul meu soț, iubesc să te văd în rolul de tată

Îți mulțumesc pentru mine.
Pentru zilele acelea când nici pe toaletă nu puteam sta, fără să mă ții de mână.
Pentru că-mi schimbai lenjeria.
Pentru că îmi făceai duș.
Pentru că-mi reamintești că burta mea este superbă “a stat M. acolo, e minunată așa cum e”.
Pentru că mi spui în fiecare zi că sunt frumoasă, când eu sunt neieșită din casă de zile bune.
Pentru că în fiecare noapte îmi spui că sunt cea mai tare mamă din lume.

Îți mulțumesc pentru fiul nostru.
Pentru că prima noapte ai stat la ușa salonului lui, doar să te asiguri că îi e bine printre ceilalți copii.
Pentru că tu i-ai schimbat primul scutecel.
Pentru că tu i-ai făcut prima baie. Și pentru că ii transmiți atât de multă liniște, ori de câte ori o faci.
Pentru că atâta fericire nu am văzut în ochii tăi.
Pentru că te uiți la el cu miracol în privire.
Pentru că-l mirosi și spui că miroase cel mai frumos. A popcorn. Sau poate a Dumnezeu.
Pentru că muncești pentru noi și pentru că seara vii într-un suflet acasă.
Și pentru că nu știi cum să-l trezești, fără să-l deranjezi, doar ca să mai prinzi un minut cu el.

Îți mulțumesc pentru tot. Îți mulțumesc pentru că ești.
M și I.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
  • Maria

    Super! Si foarte adevarat. Unul din baieteii mei mi-a spus: "Ce pacat ca pe mine n-o sa ma iubeasca niciodata copiii mei asa de mult cum te iubesc eu pe tine, pentru ca eu o sa fiu tata, nu mama!"

Trimite un comentariu
Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

Caloria.ro
..

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!