Ești bărbat însurat și vrei să trăiești mai mult? Atunci fă-ți soția fericită! Și nu, nu o spune un redactor de sex feminin, din solidaritate, ci chiar studiile!
Un nou studiu publicat în „Psychological Science”, o revistă a Asociaţiei pentru Ştiinţe Psihologice, sugerează că o soție fericită asigură nu doar o căsnicie mai lungă, ci şi cu o viaţă mai lungă atât a ei, cât și a soțului. Cercetătorii olandezi au demonstrat că există o legătură între satisfacţia vieţii soţului/soţiei şi durata de viaţă a participanţilor la studiu.
Ce înseamnă asta? Nu că a avea un partener mai fericit te face să traiești 100 de ani, ci doar că fericirea sau nefericirea paretenerului poate afecta durata vieții tale.
Dacă faptul că o soție fericită asigură și durata mai lungă a căsniciei este lesne de înțeles, faptul că aceasta asigură și prelungirea vieții partenerului este puțin mai curios – și trebuie să o recunoaștem! „Datele arată că satisfacţia dată de viaţă în căsătorie a fost asociată cu durata de viaţă, indiferent de caracteristicile socio-economice şi demografice ale persoanelor sau de starea lor fizică de sănătate”, spune autorul studiului, Olga Stavrova, cercetător la Universitatea Tilburg din Olanda, citată de Science Daily.
Stavrova a analizat peste 4400 de cupluri de peste 50 de ani din Statele Unite ale Americii și a concluzionat că participanţii care aveau un partener fericit la începutul studiului au avut mai puţine şanse să moară în următorii 8 ani, în comparaţie cu participanţii care aveau parteneri mai puţin fericiţi.
„Descoperirile subliniază rolul direct al mediului social al indivizilor în starea lor de sănătate. Cel mai important rezultat este extinderea conceptului de „mediu social al persoanelor” prin includerea în acesta a personalităţii şi a bunăstării persoanelor apropiate”, spune Stavrova.
Satisfacția vieţii este asociată cu comportamente care pot afecta sănătatea, inclusiv dieta şi exerciţiul fizic, iar persoanele care au un soţ fericit şi activ, de exemplu, vor avea probabil, de asemenea, un stil de viaţă activ. Şi opusul este probabil adevărat, spune Stavrova: „Dacă partenerul tău este deprimat şi doreşte să-şi petreacă seara mâncând chips-uri în faţa televizorului - aşa va fi, probabil, şi seara ta”.
Timp de până la 8 ani, participanţii şi soţii lor au raportat despre satisfacţia în viaţă şi diferiţi factori despre care se crede că ar fi legaţi de durata vieţii, incluzând sprijinul partenerului şi frecvenţa activităţii fizice. Ei au completat, de asemenea, informaţii despre starea de sănătate auto-evaluată şi au furnizat informaţii referitoare la morbiditatea lor (măsurată prin numărul de afecţiuni cronice diagnosticate de către medic), sexul, vârsta la începutul studiului, etnia, educaţia, venitul gospodăriei şi mortalitatea partenerului. La sfârşitul celor 8 ani, aproximativ 16% dintre participanţi au murit. Cei care au murit au fost mai în vârstă, bărbaţi, mai puţin educaţi, mai puţin bogaţi, mai puţin activi fizic şi mai puţin sănătoşi decât cei care erau încă în viaţă; cei care au decedat au avut, de asemenea, tendinţa de a raporta o satisfacţie relativ scăzută în raport de relaţia cu partenerul, o satisfacţie mai scăzută a vieţii şi de a avea un partener care, de asemenea, au raportat o satisfacţie mai scăzută a vieţii.
Soţii participanţilor care au decedat au fost, de asemenea, mai predispuşi să moară în perioada de observaţie de 8 ani. Soţii cu parteneri fericiţi au trăit mai mult Cercetările sugerează că atunci când partenerul de viaţă a raportat o satisfacţie a vieţii mare la începutul studiului riscul de deces al participantului la cercetare a fost mai mic. De asemenea, riscul de deces pentru participanţii cu un soţ fericit a fost mai mic decât riscul de mortalitate al participanţilor cu un soţ nefericit.
Asocierea dintre satisfacţia vieţii partenerului şi riscul de deces a persistat chiar şi atunci când au fost eliminate variabilele socio-demografice majore precum starea sănătăţii şi a morbidităţii auto-evaluate. Satisfacţia partenerului de viaţă poate avea consecinţe importante pentru sănătate
Explorând explicaţii plauzibile pentru aceste constatări, Stavrova a constatat că sprijinul partenerilor, aşa cum a fost acesta perceput de către participanţi, nu a fost legat de mortalitatea mai mică. Cu toate acestea, o satisfacţie mai mare a vieţii partenerului a fost legată de un stil de viaţă care a implicat mai multă activitate fizică atât din partea partenerului cât şi din partea participantului la studiu. Mai multă activitate fizică a fost, de asemenea, asociată cu o mortalitate mai scăzută a participanţilor. Această cercetare demonstrează că satisfacţia partenerului de viaţă poate avea consecinţe importante pentru sănătate şi longevitate. Deşi participanţii la acest studiu au fost americani, Stavrova crede că rezultatele se vor aplica cuplurilor din afara Statelor Unite, de asemenea. Studiile viitoare ar putea investiga, reţelele sociale mai extinse pentru a vedea dacă acelaşi tip de rezultate apare în contextul altor relaţii.
