”În anul în care am rămas însărcinată așteptam promovarea promisă. Nu a mai venit, pentru că am intrat în concediu de maternitate. Când m-am întors, eram deja cu 2 ani în urmă. Altcineva luase demult jobul promis mie. Mărire de salariu nici nu puteam visa. Eram fata care stătuse acasă 2 ani.” Femeia din fața mea îmi povestea încet, de parcă mi-ar fi spus cea mai mare taină a tuturor timpurilor. O alta, foarte apropiată, îmi spune cu năduf: ”Am stat acasă 2 anișori, fără niciun ajutor. În afară de copil, nu am știut nimic. Nici baie nu făceam singură, iar dacă rupeam 5 minute de duș, auzeam copiii plângând. Acum, când mi-am găsit un job care îmi place, sunt singura din departament care vine la fix, pleacă la fix. Și care refuză toate oportunitățile: nu pot să plec din oraș, nu pot să plec din țară. Zilele în care copila e bolnavă, eu muncesc de acasă. Cu un copil de 2 ani care trage de laptop, acasă nu e viață. Simt că nu fac nimic bine! Aș vrea să fiu și o mamă prezentă, dar îmi vreau înapoi și cariera, fără să mai fiu nevoită să refuz fiecare șansă la birou”.
► Citeşte şi Viaţa de mamă: „Pentru că la sfârşitul zilei, oricum va părea că nu am făcut nimic”
Ce simt femeile mame la locul de muncă
- Frământare (mereu cu gândul la copii, mai ales când au o problemă de sănătate sau la școală).
- Frustrare (că nu sunt la fel de mobile precum alți colegi sau pentru că nu își pot asuma joburi cu volum mare de lucru și responsabilități în plus).
- Sentiment de sacrificiu (când copilul are o problemă, mama e prima și singura care trebuie să plece de la muncă spre el, căci tatăl nu poate sau, în unele cazuri, el nu există).
(...)
Citeşte mai mult pe florinabadea.ro
