Sari la conținut

Da, copile drag, nu m-am sacrificat pentru tine!

”În anul în care am rămas însărcinată așteptam promovarea promisă. Nu a mai venit, pentru că am intrat în concediu de maternitate. Când m-am întors, eram deja cu 2 ani în urmă. Altcineva luase demult jobul promis mie. Mărire de salariu nici nu puteam visa. Eram fata care stătuse acasă 2 ani.”  Femeia din fața mea îmi povestea încet, de parcă mi-ar fi spus cea mai mare taină a tuturor timpurilor. O alta, foarte apropiată, îmi spune cu năduf: ”Am stat acasă 2 anișori, fără niciun ajutor. În afară de copil, nu am știut nimic. Nici baie nu făceam singură, iar dacă rupeam 5 minute de duș, auzeam copiii plângând. Acum, când mi-am găsit un job care îmi place, sunt singura din departament care vine la fix, pleacă la fix. Și care refuză toate oportunitățile: nu pot să plec din oraș, nu pot să plec din țară. Zilele în care copila e bolnavă, eu muncesc de acasă. Cu un copil de 2 ani care trage de laptop, acasă nu e viață. Simt că nu fac nimic bine! Aș vrea să fiu și o mamă prezentă, dar îmi vreau înapoi și cariera, fără să mai fiu nevoită să refuz fiecare șansă la birou”.

► Citeşte şi Viaţa de mamă: „Pentru că la sfârşitul zilei, oricum va părea că nu am făcut nimic”

Ce simt femeile mame la locul de muncă

  • Frământare (mereu cu gândul la copii, mai ales când au o problemă de sănătate sau la școală).
  • Frustrare (că nu sunt la fel de mobile precum alți colegi sau pentru că nu își pot asuma joburi cu volum mare de lucru și responsabilități în plus).
  • Sentiment de sacrificiu (când copilul are o problemă, mama e prima și singura care trebuie să plece de la muncă spre el, căci tatăl nu poate sau, în unele cazuri, el nu există).

(...)

Citeşte mai mult pe florinabadea.ro

Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti