Sari la conținut

Până la ce vârstă ar trebui să doarmă copiii în pătuț. Ce spun studiile

Dacă te gândești să scoți pătuțul din camera prichindelului tău, poate ar trebui să citești asta!

Deseori, decizia de a renunța la pătuțul copilului și a-l determina să doarmă într-un pat normal se poate dovedi riscantă. Pe de o parte, dacă micuțul tău obișnuiește să fie prieten cu somnul, pe timpul nopții, decizia de a-l muta într-un pat normal poate strica această prietenie. Iar, pe de altă parte, dacă el încă nu se odihnește bine pe timpul nopții, riști să înrăutățești lucrurile și mai tare.

Nevoia de a dormi într-un pătuț scade o dată cu vârsta, evident. Dar care este momentul ideal să renunți la acesta?

Un studiu a scos la iveală faptul că un copil nu trebuie mutat din pătuțul lui până la cea de a treia aniversare. Rezultatele acestuia, publicate în Sleep Medicine, au avut în vedere obiceiurile de somn ale părinților și ale copiilor din Noua Zeelandă, Australia, Regatul Unit al Marii Britanii, America și Canada.

Dormitul în pătuț, spre deosebire de pat, îi oferă copilului un somn mai bun, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, arată studiul.

Beneficiile dormitului în pătuț

Îngrijitorii a 1983 de copii cu vârste cuprinse între 18 și 35.9 de luni au încărcat permanent în aplicații specializate ale telefonului mobil date cu privire la somnul copiilor. Dintre copilașii de 18 și 23.9 luni, 63.4 % dormeau în pătuț. Așa cum era de așteptat, obiceiul de a dormi în pătuț a scăzut odată cu vârsta, astfel că dintre copii de 24 – 29.9 luni, numai 34,30 % nu s-au mutat în paturi pentru adulți. În ceea ce îi privește pe copiii între 30 și 35.9 luni, numai 12,6 % mai dormeau în pătuț.

Studiile au arătat că prichindeii care dormeau în pătuț:

  • reușeau să adoarmă mai devreme,
  • se trezeau de mai puține ori în timpul nopții,
  • dormeau mai mult dimineața
  • prezentau mult mai puține probleme ce pot apărea în timpul somnului.

Singurul lucru care nu a fost influențat de locul de dormit a fost durata episoadelor de trezire din timpul noții.

Așadar, nu vă grăbiți copilul să renunțe la pătuț. Somnul este foarte important, iar dacă asta înseamnă să își mai petreacă mai mult timp în pătuțul de bebeluș, atunci trebuie încurajat să o facă. 

Sursa
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!