Sari la conținut

5 moduri de a încuraja consumul de gustări sănătoase la copiii mici

Gustările pot fi o parte sănătoasă din dieta copilului, care să-i ofere sațietate și care să prevină criza de foame.

Cum poți încuraja consumul de gustări sănătoase la cei mici?

Stabilește un program pentru gustări, în loc să-l lași pe prichindel să-și ia gustările la ce ore vrea

Încearcă să-i oferi copilului 2-3 gustări la ore constante, în fiecare zi.

► Citește și: Care sunt nevoile nutriționale ale copiilor?

De ce? Când copiii știu că urmează să aibă o altă masă sau o gustare în câteva ore, este mai ușor pentru ei să nu mai mănânce atunci când se simt plini.

Evită luptele pentru putere

Întreabă-ți copilul ce vrea să aibă la gustare sau oferă-i mai multe opțiuni.

Încearcă să-i arăți piciului tău o gamă limitată de gustări sănătoase precum iaurt cu banane, căpșuni sau orice alt fruct preferă.

De ce? Copiii tânjesc după independență și control, dar au nevoie de îndrumarea mamei. Oferindu-i puiului tău opțiuni aprobate în prealabil, el se va simți responsabil, chiar dacă, de fapt, tu ai luat decizia.

► Citește și: Cum convingem copilul să mănânce alimente sănătoase?

Ajută copilul să acorde atenție indicațiilor de foame

Încearcă să-l convingi pe cel mic să stea la masă, în timp ce-și savurează gustarea.

De ce? Corpul copilului știe când îi este foame sau când se simte sătul. Dacă cel mic își ia gustarea în timp ce este în mișcare, acest lucru poate duce la supraalimentare, deoarece este prea distras pentru a observa semnalele pe care le transmite corpul lui.

Mâncatul în timpul mersului reprezintă un risc de sufocare pentru copil. El trebuie să stea așezat când mănâncă, astfel încât să se poată concentra pe mestecarea și înghițirea alimentelor.

► Citește și: 3 cele mai importante lucruri de făcut dacă prichindelul tău refuză să mănânce legume verzi

Fii un model pentru micuțul tău atunci când vine vorba de alegerea gustărilor

Poți să te bucuri împreună cu puiul tău de aceeași gustare sănătoasă și delicioasă ca a lui.

De ce? Copilul va dori să mănânce toată gustarea, dacă te vede și pe tine că mănânci același lucru.

Alege cele mai bune gustări

În loc să-i oferi copilului gustări care nu au substanțe nutritive, cum ar fi fursecurile, chipsurile sau bomboanele, oferă-i o gustare echilibrată, plină de vitamine și nutrienți.

De ce? Copilul tău are un stomac mic și are nevoie de toți nutrienții valoroși pe care îi poate obține din gustările sănătoase pe care i le oferi.

Iată câteva idei de gustări sănătoase, pe care i le poți oferi puiului tău:

  • Iaurt cu fructe de pădure
  • Brânză cu cereale integrale
  • Cereale de ovăz cu banane feliate și lapte
  • Pâine integrală din grâu cu piure de avocado
  • Fâșii subțiri de ardei gras sau castravete cu hummus
  • Ou fiert și sos de mere neîndulcit
  • Mini baghetă din grâu integral cu roșii și mozzarella.

Sursa

Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!