Încă de pe vremea când eram însărcinată mi s-a întipărit bine în cap că nu trebuie să dorm cu copilul în același pat sau în aceeași cameră ”că se învață așa și-o să dormim toți trei până-și va lua buletinul”.
►Citeşte şi Cum mi-am culcat bebeluşul în pat cu mine şi nu s-a învăţat
Doamne sfinte, în mintea mea de femeie gravidă bombardată de hormoni erau deja cele mai sumbre scenarii. Pfff, ce-o să mă fac, eu vreau un copil independent. Plus că gata, adio intimitate, adio căsnicie, vom fi practic colegi de cameră/apartament. Ba mai mult, îmi și imaginam cum lui îi fug ochii după vreo colegă simpatică și disponibilă, care nu avea, ca mine, păr vâlvoi și tricouri murdare de lapte, ci rochii super fit și coafură impecabilă. Deci no way!
Copilul meu trebuie să aibă părinții părinți, nu colegi de apartament morocănoși. Și, în plus, copila trebuie să fie independentă (de parcă ar exista așa ceva la nou-născuți vreodată). Deci mi-era clar, nu aveam să dormim cu toții. Fiecare cu camera lui! Copilul în camera lui de copil, noi într-a noastră de adulți.
Orice numai să nu cumva să se învețe. Auzisem de-atâtea ori treaba asta încât nici nu mai conta vreo urmă de rațiune ce m-ar fi putut încerca în momente de luciditate. Ba chiar am mers până acolo încât m-am surprins dând și eu, la rândul meu, sfaturi de genul.
(…)
Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
Sursa foto: Free pik
