Sari la conținut

Copilul și alergia la laptele de vacă: cauze, simptome și tratament

Alergia la laptele de vacă apare atunci când sistemul imunitar răspunde defensiv la una sau mai multe proteine din laptele de vacă, declanșând o reacție alergică. În SUA, alergia la lapte este una dintre cele mai frecvente alergii alimentare care afectează aproximativ 3% dintre copiii cu vârsta mai mică de 3 ani.

Copiii alergici la lapte pot avea mai multe simptome după ingerarea laptelui sau a alimentelor care conțin lapte. Aceste simptome sunt de obicei ușoare și ușor de gestionat odată cu eliminarea laptelui și a produselor lactate din dietă. Din fericire, majoritatea copiilor depășesc alergia la lapte înainte de a împlini 16 ani.

Copilul și alergia la lapte. Care sunt cauzele alergiilor la lapte?

Nu există o cauză exactă a alergiilor la lapte. Genetica și factorii de mediu pot juca un rol în manifestarea ei. Fiziologic, la cei cu alergie la lapte, organismul identifică proteinele din lapte ca alergen și produce anticorpi. Acești anticorpi se leagă de celulele alergice (mastocite și bazofile) din organism și eliberează substanțe chimice numite histamine care produc simptome ale unei reacții alergice. De fiecare dată când copilul consumă lapte sau produse lactate, organismul prezintă o reacție alergică.

► Citeşte şi: Copilul și intoleranța la lactoză. Semne și simptome

Copilul și alergia la lapte. Care sunt simptomele alergiei la lapte?

Simptomele alergiei la lapte pot apărea în două ore sau câteva ore după consumul laptelui. Dacă bănuiești că micuțul tău are alergie la lapte, verifică dacă are următoarele simptome:

  • Urticarie
  • Umflături în jurul gurii, feței sau în jurul ochilor
  • Nas curgător sau nas înfundat
  • Vărsături, crampe abdominale sau diaree

În cazuri rare, alergia la laptele de vacă poate provoca anafilaxie. Anafilaxia este un răspuns imun care pune viața în pericol, care afectează respirația și duce la o stare de șoc.

► Citeşte şi: La ce riscuri se expune un copil care bea prea mult lapte

Intensitatea simptomelor variază de la copil la copil. De asemenea, simptomele alergiilor la lapte par deseori similare cu intoleranța la lactoză. Prin urmare, dacă copilul tău prezintă simptome, consultă imediat un medic pediatru pentru un diagnostic precis.

Copilul și alergia la lapte. Alimentația copilului cu alergie la lapte

Un copil care urmează o dietă fără lactate poate pierde substanțe nutritive esențiale. Cu toate acestea, îi poți oferi o dietă fără lactate.

Alternative de lapte pe bază de plante: un copil poate să nu consume lapte din cauza alergiei, dar poate consuma lapte de soia fortificat, lapte de orez, lapte de ovăz sau lapte de in, lapte de migdale sau de caju și lapte de cocos, dacă nu este alergic la oricare dintre aceste alimente.

Carne de pasăre și pește: Acestea sunt surse excelente de proteine și micronutrienți de înaltă calitate, cum ar fi calciu, vitamina A, D, B12, fier, zinc și potasiu. Poți oferi aceste alimente copilului ca parte a unei diete bine echilibrate.

Legume și fructe bogate în calciu: Broccoli și spanacul sunt câteva dintre legumele bogate în calciu care pot adăuga culoare, aromă, textură și substanțe nutritive valoroase la dieta micuțului tău.

Leguminoase și nuci: Aceste alimente oferă proteine, grăsimi sănătoase și micronutrienți esențiali, cum ar fi fier și zinc.

► Citeşte şi: De ce tot mai mulți copii au alergii?

Copilul și alergia la lapte. Ce complicații aduce alergia la lapte?

Copilul cu alergie la lapte poate avea un risc mai mare de a prezenta următoarele complicații:

Aprovizionarea insuficientă de substanțe nutritive vitale care poate împiedica creșterea și dezvoltarea copilului. În astfel de cazuri, împreună cu o dietă bine echilibrată, suplimentarea nutrițională poate fi necesară pentru o perioadă de timp, pentru a asigura creșterea și dezvoltarea copilului.

Pot apărea alergii la alte alimente, cum ar fi arahide, ouă și soia. Cercetările arată că micuții cu alergie la lapte sunt mai predispuși să dezvolte alte alergii alimentare. Copilul poate avea, de asemenea, un risc mai mare de a dezvolta alergii împotriva particulelor din aer, cum ar fi polenul.

► Citeşte şi: Alergiile la bebeluși. La ce să te aștepți când micuțul tău are alergii

O alimentație deficitară, din cauza absenței laptelui în dietă, poate fi atenuată prin alimente alternative. Părinții copiilor cu alergie la lapte ar trebui să fie atenți la prezența altor alergii.

Sursa

Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!