Sari la conținut

Cum le vorbim copiilor despre moarte

O mamă nu îşi doreşte pentru puiul ei decât ceea ce este mai frumos şi mai pur pe lumea aceasta. Dacă ar putea prinde în palme doar frumosul, pentru a-l pune micuţului în suflet, să nu cunoască niciodată tristeţea şi durerea, ar trăi probabil împlinirea supremă. Dar, din păcate, viaţa nu înseamnă doar râsete şi bucurii, iar mamele se văd nu de puţine ori în situaţia de a-şi ţine copiii de mână, pentru a le da putere să treacă peste supărările la care îl supune viaţa.

Probabil una dintre cele mai importante lecţii pe care mamele trebuie să le predea puilor cuprinde cea mai dureroasă şi totodată enigmatică experienţă: moartea. Ce face o mamă, faţă în faţă cu problema morţii? Cum îi explică puiului ei ce înseamnă să pierzi un om pentru totdeauna, când nici ea nu poate găsi o justificare? Greu de răspuns…

► Citeşte şi Luăm sau nu un copil mic cu noi la înmormântare

Dacă şi tu, dragă mamă, te găseşti în situaţia de a-i explica micuţului tău că cineva drag a plecat pentru totdeauna, noi te sfătuim să ţii cont de următoare sfaturi:

Aşează-te cu el într-un loc în care se simte în siguranţă – Aşezaţi-vă în pat sau staţi în fotoliul preferat, pune-l în braţele tale şi mângâie-l pe spate sau pe cap…

Fii foarte clară în legătură cu motivul pentru care persoana respectivă a murit – „Inima lui buni s-a îmbolnăvit. După ceva timp, s-a oprit din bătut şi el a murit. Dar nu l-a durut” - Pentru că dacă tu îi vei spune micuţului că a adormit şi nu s-a mai trezit, îi va fi frică să mai meargă la somn. Iar dacă îi vei spune doar că s-a îmbolnăvit, fără să îi dai mai multe detalii, el se va speria ori de câte ori va auzi că cineva este răcit sau are o durere de cap.

Aşteaptă-te să ţi se pună întrebări puţin mai ciudate – Întrebările de tipul: „Dar şi fetele mor?” sau „Când veţi muri tu şi tata?” - sunt pe cât de ciudate, pe atât de normale, la vârste fragede. Spune-i că tu şi tati sunteţi sănătoşi şi că plănuiţi să rămâneţi lângă el pentru mult, mult timp. Iar dacă nu ştii să răspunzi la una dintre aceste întrebări, spune-i simplu că vei cerceta şi îi vei da un răspuns sincer.

►Citeşte şi Când copiii vorbesc: răspunsurile corecte pentru copilul tău, atunci când vine timpul pentru întrebările “acelea” – Partea II

Explica-i cât mai pragmatic ce înseamnă moartea – Dacă eşti creştină, spune-i că există un Dumnezeu care are grijă de noi în viaţa de după, care ne va trimite în Rai sau în Iad, în funcţie de ce am făcut pe acest Pământ. Dacă eşti ateu, spune-i simplu că atunci când mori, nu mai vorbeşti, nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai simţi. E ca atunci când dormi, dar fără să visezi… Iar dacă tu crezi în altceva, spune-i în termeni cât mai clari la ce se rezumă credinţa ta. Copilul apreciază când ştie exact cum se petrece lucrurile, în loc să îşi facă alte gânduri care să îl sperie şi mai tare…

Explică-i faptul că cei din jur sunt supăraţi – Dacă a murit, spre exemplu, tatăl lui tati, spune-i că tata şi bunica sunt foarte supăraţi, că au nevoie de îmbrăţişări, de afecţiunea noastră. Copiii sunt foarte curioşi şi atenţi la reacţiile noastre, în astfel de momente. Învaţă-l că tot ceea ce putem face pentru a-i ajuta să se simtă mai bine este, spre exemplu, să îi scriem o scrisoare lui buni sau să îi face prăjiturele lui tati.

Asigură-l că moartea nu a apărut din cauza voastră – Poate ţi se pare ciudat, dar cum copilul are impresia că lumea să învârte în jurul lui, ar putea crede că şi persoana respectivă a murit tot din cauza lui. Aşa că trebuie să clarifici acest lucru.

Aşteaptă-te ca cel mic să întrebe despre moarte iar şi iar – S-ar putea ca micuţul să rămână fixat pe acest subiect nou pentru el, aşa că aşteaptă-te să pună întrebări despre asta când vă este lumea mai dragă. Nu te enerva! Ai răbdare şi lasă-l să proceseze informaţia în ritmul lui. Este una dintre cele mai dificile experienţe prin care un copil poate trece.

Aşteaptă-te să se comporte altfel – Copiii pot reacţiona diferit faţă în faţă cu ideea morţii. În funcţie de vârstă, unii s-ar putea să refuze din nou oliţa, alţii s-ar putea să refuze să meargă la şcoală sau ar putea începe să aibă excese de furie. În alte cazuri, ar putea suferi de anxietate de separare, motiv pentru care s-ar putea să nu te mai lase să pleci de lângă el. Încearcă să stai cât mai mult cu el, dar şi să menţii un orar bine stabilit. Nu îl minţi în legătură cu timpul în care eşti plecată şi ai cât mai mul răbdare cu el.

►Citeşte şi Cum îmi învăţ copilul să aibă răbdare? 5 cele mai eficiente modalităţi

Povesteşte-i amintiri fericite despre persoana care a murit – Pentru ca micuţul să înţeleagă că persoanele dragi nu vor pleca niciodată din amintirile noastre, chiar dacă moartea le-a răpit, vorbeşte-i micuţului din când în când despre acestea, despre tot ceea ce v-a dăruit frumos în lumea aceasta.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!