Când aveam și eu impresia că am intrat în normal cu viața de mamă cu doi copii la școală + grădiniță, mi-am lipit orarul pe frigider, mi-am făcut stoc de uniformă și check list în mașină: apă – da, ghiozdan – da, caiete – da, pijama – da, a venit uraganul opționalelor peste mine.
Karate, dans, engleză, engleză, engleză de trei ori și de trei feluri, șah, pictură, modelaj, pian, chitară, tenis, baschet, tenis de masă, fotbal, teatru, jocurile minții, dezvoltare personală, balet, gimnastică și câte altele.
Până să intre Andre la școală, carevasăzică, în toți anii lui de preșcolaritate nu se făcea nici un opțional la grădiniță. Și să mă ierte Dumnezeu dacă m-am gândit vreodată c-o să rămână fraiericiul de la bloc că n-a făcut engleză intensiv sau pian cu profesor în privat.
Acum, la școală, se impun maxim 3 opționale pe săptămână, nu mai mult de 1 pe zi. Eu am zis maxim 2. Că echilibrul între efortul cognitiv și fizic este crucial la această vârstă. Și-a ales fotbal cu șah, având un singur obiectiv comun:
– Să învăț să-l bat pe tati.
Nici nu știu dacă să râd sau să plâng. Că amândoi sunt copii și nici unul n-a învățat încă să piardă.
Cum, și nu face engleză?
