Puține lucruri mă enervează în jurul meu, în relație cu copiii.
Am trecut prin perioada în care orice pufulete îndreptat spre copilul meu mă enerva, orice acadea îmi dădea fiori, orice jucărie pe care copilul meu nu avea voie să pună mâna mă scotea din sărite.
M-am revoltat, m-am supărat, ca mai apoi să înțeleg că nimic din toate astea nu ajută. Pe mine, dar mai ales pe copilul meu.
Lucram la capătul greșit de relație.
Datoria mea socială și morală este să-mi educ proprii copii. Să devină exemplu pentru grupul lor de prieteni în parc, la școală sau în fața blocului. Viitor adult cu un bagaj de principii și valori corecte și demne pentru orice societate în care va alege să trăiască.
(...)
