Sari la conținut

Rinita, răceala şi stările gripale la copii. Tratează-le prin homeopatie!

Ştiai că, în medie, copiii de la 6 luni până la 7 ani sunt afectaţi de 6-8 rinite sau răceli pe an? Iar numărul de consultaţii medicale anuale aferente unei răceli ajunge la 15 milioane pe an? Tocmai de aceea ar fi bine să afli cât mai multe despre homeopatie, în cazul în care ești rezervată.

Homeopatia este o metodă terapeutică care nu îi face niciun rău copilului ci, dimpotrivă, poate trata eficient o mulţime de afecţiuni. Dacă până acum nu l-ai tratat pe copilul tău cu remedii homeopatice nu înseamnă că de acum încolo trebuie să ocoleşti această terapie cu sursă naturală. Din contră!

Pornind de la definiţia din dicţionarul explicativ al limbii române, rinita este o inflamație acută sau cronică a mucoasei nazale de origine infecțioasă sau alergică, popular fiind cunoscută ca şi coriză sau guturai.
În fapt, banală rinită acută, numită coriza sau guturai este o inflamaţie acută de tip cataral a mucoasei nazale. Agenţii etiologici sunt de natură virală.

Transmiterea acestui virus se face prin contact direct şi aerogen: infecţia rămâne localizată în mucoasa naso-faringiană şi prin multiplicările virale se produc distrugeri celulare care favorizează suprainfecţia bacteriană.

Factorii predispozanţi pentru guturai sau rinită acută sunt: frigul, poluarea atmosferică, expunerea în medii aglomerate, obstrucţia nazală, oboseală fizică şi psihică, alcoolismul, tabagismul sau malnutriţia. Aceasta debutează cu indispoziţie, senzaţie de frig, oboseală, cefalee, anorexie, uscăciunea foselor şi epifaringelui, prurit nazal, strănut, obstrucţie nazală. Ulterior apar rinoreea seroasă, lăcrimare, uneori hipoacuzie şi epistaxis (sângerarea nazală). În perioada de stare apare rinoreea mucopurulentă şi obiectiv se constată congestia şi hipertrofia mucoasei nazale cu prezenţa de secreţii abundente pe planşeul foselor nazale. Evoluţia este de obicei spre vindecare în 9 - 12 zile.

Uneori, destul de rar, pot apărea complicaţii auriculare, sinuzale, oculare (conjunctivite), faringiene, traheobronsice. Iată ce lămuriri ne prezintă medicul specialist ORL Sorin Dan Cadar:

“În pediatrie, cazuistica cea mai frecventă, în care homeopatia este o metodă terapeutică de prim rang, sunt majoritare 3 categorii dintre care, incontestabil, afecţiunile tractului respirator sunt cele mai des întâlnite:
Afecţiunile tractului respirator: aici vorbim mai ales de rinite, rinoadenoidite, faringite, otite, amigdalite, traheite, traheo-bronsite, bronşite, pneumonii şi, după 6 ani de sinuzite. Adică, într-un limbaj uzual: nas înfundat, secreții nazale, usturimi sau dureri de gât, durere de urechi, tuse, febră, etc. Adevărul este ca orice afectare a aparatului respirator începe cu rinită. Dacă nu se intervine la timp, rinita se complică şi dă naştere la celelalte afecţiuni <în jos şi în lateral>. Dacă se intervine în timp util, tratamentul homeopatic este de cele mai multe ori singurul tratament necesar şi suficient pentru vindecare şi stoparea complicaţiilor descendente şi laterale. Oricum, în patologia otică, tratamentul homeopatic este mult mai eficient şi <curat> comparativ cu tratamentul convenţional”.

Împotriva nasului care curge, nasului înfundat și febrei, poți recurge la un tratament, cum ar fi medicamentele homeopatice. La primele simptome, discută cu doctorul sau farmacistul tău, care te va sfătui care tratament homeopatic este cel mai potrivit pentru prichindelul tău.

Tratamentul homeopatic în aceste afecţiuni prezintă o eficacitate demonstrată de studii clinice, nu sunt înregistrate efecte secundare şi nu interacţionează cu alte medicamente, nu provoacă somnolenţă şi nu provoacă uscarea mucoasei bucale.

„Medicina este una și indivizibilă. Ea există, deoarece Hippocrate a transformat-o într-un domeniu, alimentată de umanism, știință, și etică. Medicamentele homeopatice sunt printre soluțiile disponibile acum profesioniștilor din domeniul sănătății. Peste 400. 000 de medici le folosesc zilnic.
Laboratoarele homeopatice, cauta să pună la dispoziția profesioniștilor din domeniul sănătății și a pacienților, medicamente eficiente care nu sunt iatrogene, sau cu alte cuvinte, fără toxicitate. Homeopatia oferă răspunsuri concrete, uneori unice, în multe domenii: infecții ORL, dureri în timpul sarcinii, stres, simptome de gripă, boli cronice, tulburări de somn, alergii sezoniere etc”, spune Christian Boiron, Director General al Laboratoarelor BOIRON.

Cum se prepară medicamentele homeopatice?

Substanțele din care provin medicamentele homeopatice sunt în mare parte din natură, datorită faptului că atunci când a apărut homeopatia aceasta era singura sursă. Ele pot fi de origine vegetală, animală sau minerală. În ultimele zeci de ani, sursele din care se prepară s-au extins, cuprinzând și substanțe sintetice, hormoni, substanțe biologic active, cu particularitatea păstrării elementului comuncare constă în modul de preparare specific homeopatic.Prepararea se realizează după tehnologii riguroase transmise și perfecționate de-a lungul celor 200 de ani, în laboratoare specializate, sub control strict al calității și purității. Ea constă în diluția în trepte sub formă de serii standardizate, cu agitarea după o metodă specială a soluțiilor între treptele de diluare, numită dinamizare sau potențare. În acest fel, toxicitatea substanțelor este complet anihilată, păstrându-se în soluție doar informația pe care acestea o conțin, informație corelată cu simptomele pe care le-ar fi putut produce dacă nu erau diluate.

De exemplu, în tratamentul homeopat al rinitei se folsesc substanțe active precum Allium cepa, Belladonna, Sabadilla, Kalium bichromicum, Gelsemium și Pulsatila.

Ce faci cu tratamentul medicamentos care ți-a fost recomandat înaintea celui homeopatic?

Orice tratament recomandat de un medic trebuie urmat conform indicațiilor. Nu este necesar să întrerupi medicația anterioară dacă aceasta este necesară, o poți urma în paralel cu tratamentul homeopatic. Pe măsură ce simptomele tale se vor ameliora, medicii tăi vor avea posibilitatea să îți reducă din medicamente, dar asta va fi decizia lor și trebuie să te sfătuiești cu ei. Ideal este când medicul tău de specialitate este totodată și medic homeopat, fiind astfel capabil să găsească echilibrul optim între medicația alopatică și cea homeopatică atunci când combinarea lor este necesară.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!