Sari la conținut

Cum au influenţat bărbaţii moaşe evoluţia obstreticii

Femeia însărcinată și privilegiată din zilele noastre are o mulțime de alegeri dificile de luat în ceea ce privește travaliul și nașterea în sine. Epidurala? Moașa? Playlist-ul potrivit cu muzică? În Londra, în secolul XVIII, femeile care se pregăteau să nască se confruntau cu o întrebare simplă, dar mai aspră: era indecent să nască bebelușul cu ajutorul unei moașe de sex masculin?

Nicăieri acest lucru nu a fost mai evident decât în paginile din Daily Advertiser la Londra în ziua de 28 octombrie 1742. Chiar lângă un anunț a unui ceas de argint pierdut era o reclamă interesantă care anunța începerea un curs de moașe destinat persoanelor de sex masculin.

(Image: Wellcome Library, London/CC BY 4.0)

Înainte de secolul al XVII-lea, întregul proces de naștere era o aventură pentru toate femeile. Mămicile nășteau doar alături de o moașă de sex feminin, iar dacă voiau să participe și membrii familiei, aveau voie să asiste la naștere doar femeile din familia respectivă. Bărbații, atât soții cât și medicii, nu aveau voie să ia parte la naștere. Orice încălcare a acestor reguli era sancţionată în cel mai dur mod cu putinţă. Journal of Medicine and Science notează că, „în anul 1522, Dr. Wertt din Hamburg a îmbrăcat rochia unei femei pentru a asista la o naștere și a fost ars de viu”.

(Image: Wikipedia)

În ceea ce privește nașterea naturală, fără complicații, datoria moașei, conform unui manual de specialitate din secolul al XVII-lea, era „să asiste și să aștepte în mod natural să iasă copilul. Nu au existat instrumente folosite la naștere; femeile trebuiau pur și simplu să aștepte să iasă copilul. În momentul în care ieșea capul copilului, moașa trebuia să-l cuprindă uşor cu mâinile și să nu îl scoată în grabă sau în mod violent din corpul femeii”.

Bărbații aveau voie să intre în salonul de naștere doar atunci când lucrurile nu decurgeau normal. În cazul nefericit al unei nașteri, un medic de sex masculin era chemat să extragă corpul sugarului din corpul mamei folosind un instrument înfricoșător în formă de cârlig.

La vremea respectivă, rahitismul era frecvent întâlnit în rândul femeilor engleze, slăbind oasele și provocând deformări pelvine care ar putea îngreuna nașterea fătului. În multe dintre cazuri, bebelușii erau blocați în uterul mamei şi pentru a scoate bebelușul afară, adesea era sacrificată viața copilului, a mamei sau a amândurora.

(Image: Wellcome Library, London/CC BY 4.0)

Apoi au apărut cei din familia Chamberlen. În secolul al XVII-lea, familia Chamberlen care era compusă din moașe de sex masculin, a fugit în Anglia pentru a scăpa de persecuția religioasă din Franța. În scurt timp, familia Chamberlen a obținut reputația de cele mai bune moașe. Când s-a confruntat cu nașteri dificile, familia Chamberlen a reușit să mențină în viață atât mama, cât și copilul. Regii a chemat familia de moașe să ajute reginele să nască viitorii monarhi, printre care și Charles al II-lea.

O mare parte din succesul familiei Chamberlen s-a datorat unui instrument inventat chiar de ei: forcepsul obstretic. Acest instrument era conceput pentru a prinde capul bebelușului și de a-l aduce pe lume forțat. Secretul nașterii rapide cu intermediul forcepsului era bine păstrat de familia Chamberlen.

În timpul unei nașteri din mijlocul secolului al XVII-lea, Peter Chamberlen, cel mai de seamă bărbat-moașă al familiei, ar fi legat-o la ochi pe viitoarea mămică pentru a nu-l vedea pe Peter că scoate forcepsul din cutia specială din lemn placat cu aur. Salonul de naștere ar fi fost, de asemenea, încuiat, astfel încât membrii familiei să nu aibă ocazia să afle despre instrumentul pe care îl foloseau la nașteri cei din familia Chamberlen.

Deși medicii englezi au cunoscut treptat utilizarea forcepsului, abia în 1733 instrumentele au devenit oficial cunoștințe publice. În acel an, chirurgul Edmund Chapman a publicat „Eseul pentru îmbunătățirea moașei”, care includea o descriere a instrumentelor pe care le foloseau cei din familia Chamberlen.

(Photo: Science Museum, London/CC BY 4.0)

Moașele nu au avut încredere să folosească forcepsul, deoarece credeau că nu sunt suficient de puternice sau calificate pentru a gestiona instrumentul. Drept urmare, procedura de operare standard – care prezenta o moașă responsabilă cu un chirurg bărbat sau o moașă care era chemată doar în caz de urgență -  a început să se schimbe.

Moașele si mulți medici au fost mai puțin încântați de această evoluție. În Tratatul din 1760 despre arta moașei, veterana practicantă Elizabeth Nihell a acuzat moașele de indecență, lipsă de respect pentru femei și blamând „nerăbdarea naturală” care i-a obligat pe bărbați să folosească acel „instrument infernal din fier” pentru a grăbi în mod nefiresc o naștere.

(Image: Wellcome Library/CC BY 4.0)

Nihell declara, totodată, că este împotriva utilizării instrumentelor metalice create de Smellie pentru a explica procesul naşterii studenţilor practicanţi, declarând:
„O statuie de lemn ce reprezintă o femeie însărcinată cu burta din piele şi cu o vezică plină, probabil de bere, reprezenta uterul. Această vezică era închisă cu un dop înconjurat cu o bucată de aţă pentru a-l ţine fix şi pentru a demonstra într-o manieră palpabilă procesul de rupere a apei”.
“Un asemenea lucru nu ar putea niciodată să pregătească o moaşă bărbat aflată în practică pentru realităţile naşterii”, sublinia Nihell. Cu toate acestea, practicarea pe femei vii era considerată obscen.

(Photo: Wellcome Images/CC BY 4.0)

Chiar şi aparent beneficul design modificat al forcepsului creat de Smellie, care prezenta un mâner mai mic şi un strat de piele ce acoperea paletele metalice putea cauza probleme. Pielea îmbibată în untură, ca lubrifiant, era concepută pentru a oferi o suprafaţă mai moale pentru capul bebeluşului şi să protejeze totodată împotriva rănilor cauzate copilului sau mamei.
Fiind vorba de era anterioară procesului de sterilizare, Smellie îşi încuraja practicanţii să schimbe de fiecare dată pielea din jurul paletelor la fiecare pacientă pentru a preveni răspândirea bolilor venerice. Cu toate acestea, schimbarea pielii se făcea foarte rar şi multe femei făceau septicemie.

(Photo: Science Museum, London/CC BY 4.0)

Odată cu sfârşitul moralităţii excesive specifice erei victoriene, critica la adresa bărbaţilor moaşe s-a concentrat mai mult pe problemele apărute în urma expunerii unor femei însărcinate în faţa bărbaţilor.

Ulterior, probleme privind bărbaţii moaşă şi instrumentele neobişnuite folosite de aceştia au devenit mai puţin relevante, pe măsură ce sterilizarea şi naşterea prin cezariană au devenit practici obişnuite. În acest mod, doctorii de sex masculin au ajuns să fie acceptaţi ca o prezenţă standard în sălile de naştere, chiar dacă moaşele bărbaţi încă mai întâmpină adesea suspiciuni din partea viitoarelor mămici sau a colegelor lor.

Citeşte şi: Cum erau hrăniţi bebeluşii când mamele nu aveau lăptic, înainte de inventarea laptelui formulă

O situaţie din anul 2014 arăta că în Marea Britanie erau numai 103 de bărbaţi moaşe comparat cu 31.189 de femei.

Sursa

Sursa foto
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!