Sari la conținut

Dragă stat român, hai să-ți spun unde greșești cu plafonarea indemnizației!

S-a plafonat valoarea indemnizației! La cel mult 8500 de lei pe lună. „Uraaa!”, au strigat cei mulți, care nici nu visează vreodată la astfel de sume lunare. „Mama lor de nenorociți!” au zis cei puțini, doar vreo 1100 de români care, în momentul ăsta, primeau indemnizație mai mare de acest plafon.

Cam pe asta s-a mers în toată campania preaprobare a ordonanței de urgență care a plafonat indemnizația, începând cu 1 septembrie. Dezbinarea societății și creșterea urii celor cu venituri medii și mici față de cei bogați. Doar atât.

► Citeşte şi Indemnizația pentru mame, plafonată la 8.500 de lei. Ordonanța, adoptată

Problema cea mai mare nu au rezolvat-o, însă, nici guvernul acesta și nici cel trecut, cu tehnocrați. Odată cu acordarea indemnizației la nivelul a 85% din venituri înaintea nașterii, dar fără plafon, a apărut o mare problemă, la care nimeni nu s-a gândit atunci când a oferit această creștere. Ultimele două guverne știu de ea, dar nu fac nimic să o rezolve. Pentru că ar fi pierdut sau vor pierde mult electorat. Și, dacă, totuși, nu știu de ea, chiar sunt niște incompetenți. Au toate statisticile la îndemână, au toate rapoartele posibile, au o grămadă de experți.

(…)

Citeşte mai mult pe taticool.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti