A născut în holul spitalului, iar fotografiile... îţi taie respiraţia
Cel mai mic număr de nașteri din ultimul secol. Femeile se simt tot mai forțate să amâne
În 2025, România a înregistrat cel mai mic număr de nașteri din ultimii o sută de ani. 145.000 de copii — o cifră care, scoasă din context, pare abstractă. Pusă în context, devine un diagnostic.
Studiu: Femeile care au ultimul copil după 33 de ani ar putea avea șanse mai mari să trăiască până la 95 de ani
Un studiu amplu realizat în cadrul Long Life Family Study (LLFS) sugerează o asociere între vârsta mamei la nașterea ultimului copil și longevitate. Potrivit cercetării, femeile care au avut ultimul copil după vârsta de 33 de ani au avut de aproximativ două ori mai multe șanse să ajungă în top 5% al longevității pentru generația lor, comparativ cu femeile care au născut ultimul copil înainte de 29 de ani.
Francisca și TJ Miles au devenit părinți de fetiță. Ce nume au ales pentru micuță
Francisca (32 de ani) și TJ Miles (37 de ani) trăiesc una dintre cele mai intense perioade din viața lor: au devenit părinți pentru prima dată. Cei doi au anunțat vestea pe Instagram, unde au publicat primele imagini în formulă completă și au dezvăluit și numele fetiței.















