Sari la conținut

Te rog nu mai presupune că știi ceva despre copilul meu

Eu am știut toată viața despre mine că-s timidă, rușinoasă, emotivă. Nu am căutat eu undeva cuvintele care să-mi definească felul de a fi. Ele mi-au fost spuse de alții, de-a lungul vieții, de o mie de ori. În diverse contexte, din te miri ce motive. Am primit de atâtea ori etichetele astea încât mi le-am însușit cu toată ființa. Iar oamenii care mă cunosc știu că eu, printre altele,  așa mă descriu a fi: rușinoasă, emotivă.

Niciodată nu am spus cuiva despre mine că-s puternică, de exemplu. Deși, în momentele mele de sinceritate cu mine însămi, realizez că sunt puternică. Că am trecut prin atât de multe în viața asta încât nici mie nu-mi vine să cred (nici nu vreau să-mi amintesc de multe ori) și totuși, cumva, de undeva, mi-am găsit mereu puterea. Chiar și atunci când simțeam că nu mai am de unde. Și, cu toate astea, ca să revin, niciodată nu considerat că acest cuvânt – puternic- mă definește.

► Citeşte şi De ce sunt atât de iritată când un necunoscut îmi atinge copilul

De ce spuneam că am evitat să scriu la nervi: păi pentru că mă enervează oamenii care pun etichete copiilor. Copiii sunt în plină formare, ei nu sunt într-un fel sau altul, ei cresc, ei se transformă, ei se formează, ei devin. Și cred că ar fi bine să devină ce simt ei să devină, nu să devină ce le spunem noi că sunt.

Eram în parc și Sophie merge lângă un grup de copii, se oprește lângă ei și se uită.  Stă vreo două-trei minute doar uitându-se la ei cum se joacă, fără să spună nimic. Erau vreo 4 copii mai mari decât ea și unul cam de aceeași vârstă. Una dintre fete o întreabă:

(...)

Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro

Sursa foto: Pexels

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti